Prăjitură cu caramel,crocant și cremă de vanilie

O prajitură delicioasă cu un grad de dificultate puțin peste mediu însă efortul are să fie pe deplin răsplătit.
Pentru ocazii sau momentele când vreți să oferiți ceva special celor dragi.
O prajitură delicioasă cu un grad de dificultate puțin peste mediu însă efortul are să fie pe deplin răsplătit.
Înainte de a trece la treabă pentru simplificare v-aș recomanda sa citiți rețeta și să pregatiți în prealabil toate ingredientele si accesoriile necesare(ustensile,tava cu hârtia de copt,cântar etc.) Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei.
Ingrediente pentru blat:
- 8 ouă
- 100 gr.zahăr
- 80 gr.făină
- 100 gr.miez de nucă măcinată
- 1 praf de copt
Ingrediente pentru caramel:
- 200 gr. zahăr
- 50 gr. unt
- 50 ml frișcă lichidă
Ingrediente pentru crema:
- 4 gălbenușuri
- 150 gr.zahăr
- 1 baton de vanilie sau 1plic zahăr vanilat
- 400 ml lapte
- 40 gr. amidon sau făină
- 180 gr unt
Ingrediente pentru bezea:
- 4 albușuri
- 150 gr.zahăr
- 2 linguri suc de lămâie
Ingrediente pentru crocant:
- 80 gr.zahăr
- 70 gr.miez de nucă mărunțit
- 1 lingură ulei rafinat pentru uns tava în caz că nu dispuneți de o planșetă de silicon.
MOD DE PREPARARE:
BLATUL:
Bateți bine albușurile cu zahărul adăugat treptat. Apoi adăugați gălbenușurile și mixați puțin până se încorporează bine în compoziție. Separat într-un bol amestecați făina cernută cu praful de copt și nuca măcinată și adăugați la compoziție.
Amestecați ușor cu o paletă și turnați compoziția într-o tavă cu dimensiunile (25 x 30 cm) tapetată cu hârtie de copt. Nivelați bine și coaceți la cuptorul preîncălzit la temperatura de 180°C, pentru 25 de minute.

Sosul caramel:
Preparați sosul de caramel: Într-o cratiță mică puneți zahărul la foc mediu pentru caramelizat, când devine auriu (cu cât culoarea este mai închisa cu atât devine caramelul mai amar), dați cratița deoparte, adăugați frișca lichida,amestecați până se incorporează apoi adăugați untul tăiat in bucăti mai mici amestecând în continuare până se încorporează si obțineti o masă fluidă.

Pentru sosul caramel este necesară puțină experientă, în cazul în care untul se separă de caramel (se taie ca și la maioneză)mai adăugați puțină frișcă și mai dați un clocot.
Crema:
Amestecați gălbenușurile cu zahărul, zahărul vanilat și amidonul sau făina. Adăugați 100 ml lapte rece și amestecați bine, restul de lapte îl turnați într-o cratiță unde adăugați și miezul batonului de vanilie.
Adăugați compoziția de gălbenușuri in cratița cu lapte și lăsați la foc mic până se îngroașă, amestecând continuu. Acoperiți crema cu folie alimentară și lăsați-o la răcit. După ce crema s-a răcit adăugați untul moale și mixați bine pana obțineți o cremă fină.

Crocant:
Puneți zahărul într-o crăticioară pe foc mediu și îl caramelizați, apoi adăugați miezul de nucă tocat și amestecați bine. Puneți caramelul într-o tavă de copt unsă cu ulei sau pe o planseta de silicon și îl lăsați la răcit. Apoi îl mărunțiți cu ajutorul ciocanului pentru șnițele.

Bezeaua:
Într-un bol bateți spumă albușurile cu zahăr și cu sucul de lămâie, apoi puneti bolul pe baie de aburi și fierbeți bezeaua până se întărește, în tot acest timp bateți cu telul.

Asamblare:
Tăiați blatul răcit în două pe orizontală și puneți prima foaie de blat pe un platou. Puneți sosul de caramel într-un sac de patiserie sau lasati-l sa curgă de pe lingură pe blat și-l întindeți pe toată suprafața blatului.

Acoperiți caramelul cu jumătate din cantitatea de cremă fiartă, urmează al doilea blat, puneți restul de cremă fiartă și mai apoi puneți bezeaua de albușuri. Decorați cu crocant și dați la rece pentru 4 ore sau cel mai bine peste noapte.

Savurați cu plăcere!
Fii prima persoana care lasa o impresie.