Fursecuri cu menta si aur alimentar
Fursecuri cu menta si aur alimentar
2015-12-09 23:18:00
Fursecuri gourmet, aspectuoase si gustoase, aurul alimentar accentueaza calitatea si finetea fursecurilor.In acest caz cuvintele sunt de prisos...
Ingrediente
- 50.gr.ciocolata after eight(cu menta)
- 250 gr.faina
- 25 gr. migdale macinate
- 1 ou
- 1 plic zahar vanilat
- 1 varf de cutit praf de copt
- 150 gr. zahar
- 15 gr. cacao
- 1 praf de sare
- 125 gr. unt
- 400 gr. zahar pudra
- 2 albusuri
- 3-4 linguri lichior de menta
- aur alimentar
Pentru aluat
- Tablele de after eight (ciocolata cu menta) se zdrobesc si se amesteca cu faina, migdalele macinate,oul, zaharul vanilat, praful de copt, zaharul, cacaua, praful de sare si untul bucatele. Din aceste ingrediente se face un aluat omogen care se pune la frigider pentru 30 minute.
- Dupa care, acest aluat se intinde pe o suprafata presarata cu faina intr-o foaie de 3- 4 mm.
- Cu formele alese (triunghiulare, dreptunghiulare sau patrate)se decupeaza fursecurile.
- Fursecurile formate se aseaza pe o tava tapetata cu hartie de copt si se coc cca 10 minute in cuptorul preincalzit la temp. de 200 °c.(aluatul ajunge pt. apr. 3 tavi)
- Dupa coacere fursecurile se lasa sa se raceasca.
- Zaharul pudra cernut se amesteca cu 2 albusuri si lichiorul de menta. Jumatate se pune la o parte acoperit. Cu cealalta jumatate se ung fursecurile si se lipesc cate doua (in functie de forma , triunghiuri,dreptunghiuri sau patrate)
- Cu jumatatea de zahar si albus pusa la o parte se ornamenteaza fursecurile (se pune intr-o punga, punga se taie f. putin la un colt,apoi se spriteaza dupa fantezie fursecurile )la urma se presara aurul alimentar.
Nota finala
- Aurul alimentar se poate procura din magazine de specialitate sau din internet de pe paginile gourmet.
Gourme la minut http://gourmelaminut.com/





Fii prima persoana care lasa o impresie.